Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 02.03.2007
Tematica: legea minorităţilor naţionale
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Raul Balogh
Titlul articolului: Marko Bela dezgroapa autonomia teritoriala
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.cotidianul.ro/marko_bela_dezgroapa_autonomia_teritoriala-22861.html


02 Mar 2007 Raul Balogh | 3 comentarii | 546 vizualizari

Rating:

Aflat in postura de unic candidat la sefia UDMR, Marko Bela recurge la singura tema de campanie folosita in pragul alegerilor: autonomia teritoriala.

"Nu este intimplator ca legea minoritatilor s-a blocat si ca nici UE nu se grabeste cu adevarat sa-i acorde atentie. Se tem cu totii de tensiuni. Trebuie sa spunem limpede: tensiuni vor fi daca nu vom avea legea minoritatilor, daca nu vom avea autonomie culturala, daca nu va exista autonomie teritoriala, daca nu vom avea institutii de sine statatoare", a declarat actualul si viitorul lider al UDMR, Marko Bela, in fata delegatilor la Congresul UDMR.

Atac la adversari

De vehementa discursului sau nu au scapat nici politicienii romani, dar nici adversarii politici din cadrul comunitatii maghiare.

"Parintii nostri ne-au spus adesea ca politicienii romani nu se tin de cuvint. Noi n-am vrut sa credem acest lucru si nu vrem nici azi sa acceptam asta", a explicat liderul UDMR de ce nu este inca adoptata legea minoritatilor. "Puternic e acela care are curajul sa intinda mina, sa se aseze la masa tratativelor la Bucuresti, chiar daca stie ca pina sa se dumereasca poate ajunge spion sau tradator de tara. Este mai greu sa negociezi la Bucuresti decit sa-ti agiti pumnii acasa", nu au scapat nici adversarii politici de la CNS care tot in scopuri electorale se afla in plina campanie de promovare a unui referendum neoficial pentru autonomie.

Scut pentru Nagy

Liderul UDMR nu a scapat nici ocazia de a-l apara pe ministrul Tehnologiei Informatiei, Nagy Zsolt, care este in plina ancheta. "Sa nu-l acuzati de spionaj, de inalta tradare si de alte neghiobii strigatoare la cer, fiindca noi nu ne-am dus la Bucuresti sa slujim voia si cheremul domniilor voastre", s-a rastit Marko la colegii sai de Parlament de la Bucuresti.

Congresul UDMR va continua si astazi, cind va fi aleasa si noua conducere.

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.